duminică, 9 februarie 2014

Forme prin care ne manifestăm autocontrolul

Bună, scumpii mei cititori!

După cum am promis în articolul precedent, în acest articol veti regăsi formele prin care se manifestă si cum vă puteti întări autocontrolul.h
    Sper că ati început să faceți exercitiile pe care vi le-am propus în articolul anterior! Pentru cei care n-au apucat încă să citit articolul despre Autocontrol îl pot găsesc urmarind link-ul următor:
http://putereasentimentelor.blogspot.ro/2014/01/autocontrol-cat-de-importanta-este-sa.html



    Ca forme de maniferstare ale autocontrolului mă voi axa doar pe cele mai importante şi anume: stăpânirea de sine, fermitatea şi calmul.
    Stăpânirea de sine – se referă la conducerea sau controlul sinelui; stăpânirea de sine devine acum stăpânire de către sine. Sinele din expresia stăpânirea de sine nu este altul decât egoul nostru; având această clarificare deducem sensul general al stăpânirii de sine ca fiind conducerea şi controlul tuturor aspectelor care formează omul ca individualitate.
 
Aşadar, avem de-a face cu o expresie foarte generoasă. Totul intră în stăpânirea de sine. Tot ceea ce defineşte un om: actele fundamentale lui, gândurile şi emoţiile lui, sentimentele şi dorinţele lui, nevoile lui, toate intră în sinele care trebuie stăpânit, condus şi controlat. Stăpânirea de sine implică în mod obligatoriu cunoaşterea de sine, pentru că nu este posibil să conduci ceea ce nu cunoşti; cunoaşterea este cheia stăpânirii de sine.
    Avem cu toţii visul de a stăpâni, de a avea putere, dar nu şi dorinţa de a ne cunoaşte. A te întoarce spre tine însuţi pentru a te cunoaşte este un lucru anevoios, chiar foarte anevoios. Tot sistemul educaţional actual este bazat pe extrovertire, iar mişcarea fundamentală a minţii fiecăruia este de tip centrifug, totdeauna spre exterior.
    Fermitatea – dacă bunăvoinţa noastră nu este dublată de fermitate, rezultatele în ceea ce priveşte stăpânirea de sine vor apărea foarte greu. Multe persoane reuşesc să dea dovadă de autocontrol pe o perioadă de timp relativ scurtă, dar dacă problemele care ne tulbură persistă o perioadă de timp mai lungă, este posibil ca noi să ne pierdem stăpânirea de sine; cedăm psihic, după cum se mai spune, nu mai avem puterea de a rezista, de a lupta etc.
    În aceste momente ceea ce ne lipseşte este fermitatea. Să presupunem că cineva doreşte să se lase de fumat. În primele zile este posibil să se poată controla, dar dorinţa de a fuma va deveni treptat din ce în ce mai mare. Şi dacă nu avem suficientă tărie sau fermitate îi vom ceda. Şi pe lângă faptul că vom fuma din nou, mai căpătăm şi un complex de vinovăţie şi de neputinţă, care ne va întuneca şi mai mult dispoziţia.
    Majoritatea oamenilor sunt bine intenţionaţi şi au o dorinţă sinceră de a se cunoaşte şi de a deveni proprii lor stăpâni. Mulţi îşi propun să nu mai realizeze anumite gesturi, să nu mai spună anumite cuvinte, să nu mai fie răutăcioşi, să ţină posturile de peste an, să nu mai consume alcool etc., dar această dorinţă a lor rezistă prea puţin timp, pentru că ei nu urmăresc să-şi dezvolte fermitatea.
      Fermitatea este de fapt puterea voinţei. Aşa cum între dorinţă şi voinţă există o diferenţă evidentă, la fel se deosebeşte şi stăpânirea de sine de fermitate. Stăpânirea de sine este începutul autocontrolului, iar fermitatea este continuarea acestuia. Tot ceea ce ne poate ajuta să ne dezvoltăm voinţa ne va dezvolta şi autocontrolul.
     A da dovadă de fermitate înseamnă, dintr-un anumit punct de vedere, a reuşi să elimini din mintea ta tentaţia şi îndoiala. Acestea două sunt relele care ne macină puterea voinţei. Tentaţia şi îndoiala sunt paraziţi ai sufletului nostru, pe care de cele mai multe ori îi hrănim noi singuri. Îndepărtaţi din minte tentaţia şi îndoiala şi în urma acestui efort, fermitatea îşi va face simţită prezenţa. Aici avem de-a face cu un paradox, pentru că tentaţia şi îndoiala dacă au pătruns în suflet nu le putem scoate decât prin puterea voinţei dar, tocmai puterea voinţei este cea care a fost distrusă de tentaţie şi îndoială. Iată un cerc vicios în care suntem prinşi aproape cu toţii. Trebuie să căutăm soluţii pentru a sfărâma acest cerc vicios.
    Altfel spus, fermitatea este acea formă de autocontrol care se caracterizează printr-o stăpânire de sine continuă, expansionată şi asupra aspectelor care depăşesc cadrul obişnuinţelor noastre. Necesită forţă, perseverenţă, tărie de caracter, capacitatea de îndurare, putere de sacrificiu şi o voinţă de fier.
    Calmul – este cel mai evident semn al celui care este capabil de autocontrol. Liniştea lăuntrică, gesturile sale controlate şi graţioase, cuvintele sale stăpânite induc o puternică senzaţie de pace. Calmul este cea mai desăvârşită dintre puteri, pentru că le conţine pe toate într-o armonie perfectă.
    Calmul este ceea ce urmează fermităţii. Stăpânirea de sine este dorinţa de a manifesta autocontrolul; fermitatea este lupta cu toate obstacolele care apar; calmul este liniştea care apare după ce am supus toate forţele adverse. Calmul este o infinită putere, care se manifestă prin non-acţiune.
    Nu trebuie să confundăm niciodată calmul cu apatia, somnolenţa, sau moleşeala, pentru că veţi greşi. Calmul este cea mai puternică forţă pe care o poate manifesta o persoană.
Aşadar, haideţi să încercăm să ne autodepăşim, să ne autocunoaştem şi să scoatem tot ce este mai frumos atât din noi cât şi din ceilalţi. Sunt de părere că orice schimbare pleacă de la noi, dacă dorim o lume mai bun atunci cu noi trebui să începem.
Vă doresc o zi de duminică relaxantă!!
Cu drag, Gabriela P.
Sursa: Focus Institut