vineri, 24 ianuarie 2014

Autocontrol! Cat de importanta este sa te autocontrolezi?

        Bună dragii mei citirori!!
În acest articolul, pe care mi l-am propus, aș vrea să discutăm despre a
utocontrol și despre cât de important este să ne manifestăm acest autocontrolul.
Pentru început voi structura acest subiect în doua parti: in prima parte vom discuta deste autocontrol si importana sa iar apoi, in articolul urmator, vom discuta despre modul cum se manifesta autocontrolul. Pentru inceput aș vrea să pornim cu definiții ale autocontrolului.
Așadar, etimologic vorbind, autocontrolul, este capacitatea de a te controla singur. În mod normal aproape orice om este înzestrat cu autocontrol, cel puţin în ceea ce priveşte unele funcţii ale organismului. Majoritatea oamenilor îşi pot controla funcţiile excretorii, pot să-şi controleze foamea şi setea, într-o măsură mai mare sau mai mică, pot să-şi controleze până la un anumit punct vorbirea şi gesturile. Acest autocontrol este însă foarte vag, deoarece el se manifestă doar atât timp cât fiinţa se păstrează în limitele unor stimuli obişnuiţi. În momentul în care suntem nevoiţi să suferim de foame câteva zile (pentru unii sunt de ajuns câteva ore) este posibil ca atunci când ne aflăm din nou în faţa mâncării să nu ne mai putem controla deloc.



Această lipsă de control sau mai exact de autocontrol este evidentă la majoritatea oamenilor. Autocontrolul trebuie verificat în situaţiile critice sau în acele momente în care fiinţa trece prin anumite încercări care depăşesc limitele obişnuitului. În special în faţa neprevăzutului se poate verifica autocontrolul. Fiecare dintre noi are ceea ce se numeşte, în mod curent o slăbiciune (frica de şerpi, câini, etc.). Atunci când stimulii cu care ne confruntăm ajung în domeniul acestei slăbiciuni, devenim complet imprevizibili; chiar şi noi ajungem să ne mirăm de reacţiile pe care le putem manifesta atunci.
O altă definiție sună cam așa: autocontrolul este acea capacitate umană prin intermediul căreia noi ne putem comporta firesc, indiferent de natura situaţiilor pe care le trăim.
Atunci când ai posibilitatea să-ţi păstrezi un comportament absolut normal, atunci când poţi să-ţi păstrezi controlul asupra întregului corp, indiferent de ceea ce îţi este dat să trăieşti, abia atunci poţi să spui că eşti înzestrat cu o mare putere de autocontrol. Să fii la fel de natural şi în faţa succesului şi în faţa eşecului, să nu te înflăcărezi prea mult atunci când lucrurile îţi merg bine şi să nu te întristezi peste măsură atunci când lucrurile îţi merg prost,. Să vorbeşti şi să te comporţi la fel, atât cu cel ignorant cât şi cu cel înţelept, atât cu cel sărac cât şi cu cel bogat este un mod de a manifesta autocontrolul. Naturaleţea este una dintre cele mai frumoase trăsături pe care o poate manifesta un om.

Copii sunt atât de mulţi admiraţi şi iubiţi şi datorită extraordinarei spontaneităţi pe care o manifestă în comportament; într-o secundă trec de la plâns la râs; ei pot să râdă în hohote înainte de a li se usca lacrimile de pe obraji. Despre un copil noi nu spunem niciodată că este lipsit de control atunci când se manifestă astfel. Noi spunem că el este natural. O asemenea naturaleţe este copleşitoare şi atunci când este întâlnită la un om matur, ea conferă persoanei în cauză o forţă deosebită.
Lipsa de control se referă la schimbările bruşte care pot să apară în comportamentul nostru. Un om înzestrat cu puterea de a se autocontrola nu înseamnă că experimentează permanent o aceeaşi stare sufletească, ci înseamnă că el trece de la o stare sufletească la alta într-un mod perfect conştient, păstrând cu claritate memoria stărilor anterioare prin care a trecut. Ceea ce ne determină să ne pierdem controlul cel mai adesea este frica, iar frica este generată de ceea ce nu cunoaştem.
Ca o concluzie autocontrolul este necesar oriunde şi oricând.
În ceea ce priveşte locul şi timpul în care trebuie să dăm dovadă de autocontrol, de precizat este faptul că nu este suficient să manifestăm stăpânire de sine doar atunci când suntem de faţă cu ceilalţi, ci şi atunci când suntem singuri. Altfel, suntem nişte făţarnici care ne controlăm doar de ochii lumii. Autocontrolul, dacă există cu adevărat atunci el se va manifesta tot timpul. Un om cu adevărat educat se comportă ca atare nu numai atunci când este de faţă altă persoană ci şi atunci când este singur.
Examenele vieţii pot fi trecute foarte uşor atunci când suntem capabili să manifestăm un puternic autocontrol. Vrând nevrând, viaţa ne examinează mai des decât credem noi şi autocontrolul ne poate asigura forţa necesară pentru a depăşi toate încercările cu succes. Adeseori ne producem singuri tot felul de necazuri, pentru că nu ştim să ne oprim la timp dintr-o acţiune sau alta. Unii trag multe foloase din cauză că ”i-a luat gura pe dinainte”. Autocontrolul vă va scăpa de toate aceste necazuri.
Întotdeauna pierdem foarte mult chiar şi în ceea ce priveşte sănătatea corpului fizic, datorită crizelor de mânie şi furie. Autocontrolul ne oferă arme redutabile împotriva mâniei: smerenia, calmul şi răbdarea. Nu credem că există vreun domeniu al vieţii în care să nu ne fie necesar autocontrolul; nu există vreun moment în viaţă în care să nu ne fie util autocontrolul, sub o formă sau alta.
Foarte multe persoane îşi doresc să nu mai fie răutăcioşi, să nu mai rostească cuvinte fără să le gândească, să nu mai consume alcool etc., dar fără autocontrol nimeni nu poate să obţină ceva valoros în viaţa sa.
Stăpânirea de sine conferă o mare putere charismatică; în concluzie, oriunde şi oricând autocontrolul este semnul distinctiv al omului superior.
Înante de a încheia acest articol aș dori să vă propun câteva exercitii care implică intervenția autocontrolului. Exercițiile sunt foarte simple însă trebuies menținute. Haideți să facem zilnic câteva acțiunii pe care nu le agreăm dar care ne soliciță autocontrolul și ne vor ajuta să actionăm cum trebuie la nevoie.
Să lăsăm deoparte pentru o vreme o carte extrem de interesantă la cea mai palpitantă pagină a povești;
Să ne dăm jos din pat în prima clipă când ne trezim;
Să mergem pe jos acasă atunci când putem face acest lucru, renuntând la tentația de a mai lua autobuzul
Să vorbim cu o persoana pe care n-o agreăm și să încercăm să facem conversația plăcută;
Toate aceste exercitii zilnice vor avea un efect extraordinar asupra noastră. Un om poate obține controlul în lucruri mărețe doar prin autocontrol în lucruri mărunte. E nevoie să ne studiem pe noi înșine pentru a descoperi care ne este punctul slab, care este acel element care ne oprește întotdeuna să obținem succesul deplin.
Vă doresc o săptămână specială și să obțineți rezultate mărețe în tot ceea ce vă propuneți!
Cu mare drag, Gabriela!


Sursa: Focus Institut

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu