marți, 14 aprilie 2015

Povestea cutiei cu piersici!

   Un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecția de săptămâna viitoare, să ia o cutie de carton și pentru fiecare persoană care îi supară, pe care nu pot s-o sufere și s-o ierte, să puna în cutie câte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective. Timp de o săptămână, studenții au avut obligația să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în mașină, la lecții, chiar și noaptea să și-o pună la capul patului.



   Studenții au fost amuzați de lecție la început, și fiecare a scris cu ardoare o mulțime de nume, rămase în memorie încă din copilarie. Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau studenții adaugau nume ale oamenilor pe care îi întâlneau și care considerau ei că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să observe că devenea cutia din ce în ce mai grea. Piersicile așezate în ea la începutul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustator și stricaciunea se întindea foarte repede și la celelalte.
   O problemă dificilă mai era și faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masă, la baie, mai ales că numele, adresa fiecărui student și tema experimentului erau scrise chiar pe pungă. În plus, cartonul cutiei se stricase și ea ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă față sarcinii sale.
    Fiecare a înțeles foarte repede și clar lecția pe care a încercat să le-o explice profesorul când s-au revăzut după o săptămână, și anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână întreagă nu a fost decât expresia greutății spirituale pe care o purtau, atunci când strangeau în ei ura, invidie, răceală față de alte persoane.
   De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. În realitate însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înșine!

        În cutia ta, câte piersici sunt și ce ai de gând să faci cu ele?
Cu drag,
Gabriela P.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu