sâmbătă, 30 mai 2015

Legenda celor 8 MINUNTE!

    Legenda spune că o femeie săracă cu un copil în brațe, trecând pe lângă o peșteră a auzit o voce misterioasă care i-a spus:

Intră și ia tot ceea ce îți dorești, dar să nu uiți ceea ce-i mai important. Amintește-ți că după ce vei ieși poarta se va închide pentru totdeauna. Așa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.
    Femeia a intrat în peșteră și a găsit multe bogații. Fascinată de aur și bijuterii, a așezat copilul pe o stâncă și a început să strângă de zor tot ce putea duce.

    Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: 
 Ai doar 8 minute!
    Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur și pietre prețioase, a fugit afară din peșteră și poarta s-a închis. Atunci și-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna.
     Bogăția a durat puțin, iar disperarea pentru totdeauna.
    La fel se întamplă de multe ori și cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume și o voce ne amintește mereu:” Nu uita ce e cel mai important!” 
   Și cele mai importante sunt valorile spirituale, familia și copii, viata, educația, bunul simt, reputația, dragostea, adevărul și demnitatea de om.
   În schimb câștigurile, bogația, plăcerile materiale ne fascinează într-atât încât uităm de ceea ce e mai important.
    Așa ne risipim timpul și dam la o parte esențialul: “ Bogația sufletului.”
    Să nu uităm niciodată că viața în aceasta lume trece repede și că moartea vine când ne așteptăm mai puțin. Iar când poarta vieții se închide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.
   Trăim într-o lume de probleme, neliniștiți, și toate numai pentru că am uitat ce e cel mai important: “Bogația sufletului!”
Vă doresc o zi perfectă!
Cu drag, Gabriela C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu