duminică, 30 aprilie 2017

Povestea mea despre alăptarea!!

   Mi-am propus ca acest blog să devină ceva mai personal cu informații de tot felul!!
   Micuța mea minune, Sofia (de aici vine și redenumirea blogului), a împlinit de curând 1 an iar în acest prim an de convețuire alături de ea, am întâmpinat fel de fel de situații. Prima situația de care m-am lovit, chiar după prima lună, a fost cea legată de alăptare, deoarece Sofia nu lua în greutate așa cum prevedeau graficile de creștere, atunci medicul de familie m-a „sfătuit” să introduc completare cu lapte praf. Așadar, am fost luată prin surprindere, nu-mi venea să cred cât de puțin preț se punea pe alăptare.
   Am fost atât de supărată că alăptarea nu avea nici un credit în fața medicului de familie, medic care ar trebui să susțină alăptarea și să ofere tot felul de soluții care să încurajeze continuarea alăptării exclusive până la împlinirea celor 6 luni. Dar de unde?! Acest medic n-a avut nici o curiozitate să descopere cauza pentru a ne ajuta să continuăm cu alăptarea, a trecut direct la fapte. Mi-a fost adresată o singură întrebare „Cât de des mănâncă la sân?” cum răspunsul meu a fost la 1-2 ore, medicul s-a alarmat destul de tare și pe lângă recomandarea cu completare de lapte praf am fost luată și la rost că țin copilul flămând, că sunt „inconștientă” și nu-mi dau seama că el nu se satură doar cu laptele matern, aproape că am ieșit plângând de acolo, dar mai hotărâtă ca niciodată să continui cu alăptarea exclusivă. N-am fost întrebată dacă mă hrănesc corespunzător, dacă copilul stă cel puțin 10-20 minute la sân, dacă este alăptată la cerere (lucru cu care n-ar fi fost de acord oricum), dacă simt cum se golește sânul atunci când este atașată la sân.
  
Bineînteles, înainte de a lua orice decizie, am ales să mă conving dacă micuța mea chiar avea nevoie de acea completare cu lapte praf, așa că am stors lapte matern și timp de 2-3 zile, după fiecare masă la sân încercam să-i îndes laptele matern muls ba cu seringa, ba cu lingurița, ba cu biberonul, n-a fost chip s-o conving să primească acea completarea, am fost atât de bucuroasă să constat că micuța mea are limita ei și că atunci când și-a făcut plinul nu este chip s-o conving contrariul, așa că am renunțat la această idee și am continuat cu alăptarea exclusivă. Ce am schimbat după această întâmplare stresantă, a fost medicul de familie și mesele la sân, dacă înainte îi dădea o masă la un singur sân, după am început să-i dau două mese la același sân (gândindu-mă că nu ajunge la partea grasă a laptelui, deoarece sugea foarte puțin 3-5 minute). Această schimbare n-a făcut să ia mai bine în greutate, a continuat să ia în greutate însă nu așa cum se aștepta medicul de familie. 
   După această experiență am învățat că:
  • fiecare copil este diferit, cu nevoi diferite, cu grafic de creștere diferit;
  • laptele matern are cantitatea și consistența de care copilul are nevoie;
  • cantitatea de lapte se formează pe principiul cerere și ofertă, cu cât pui copilul mai des la sân cu atât cantitatea de lapte crește. Sâni moi nu înseamnă cantitate de lapte mai mică!
  • copilul trebuie alăptat atunci când cere, nu după un anumit program;
  • laptele matern este mai mult decât suficient;
  • copiii trec prin anumite perioade de creștere, numite și pusee de creștere, aceste perioade sunt destul de dificile pentru ei, de aceea în aceste perioade preferă să stea mai mult la sân, pot părea că nu se satură, dar tot ce au nevoie este să stea în brațele și la sânul mamei.
  • nu există mame care să nu aibă lapte pentru a-și hrăni copilașul ci doar lipsă de informare și/sau de susținere în alăptare. 
   Cred că renunțăm mult prea repede la alăptare, la această conexiune care se formează între mamă, copil și sân. Dragă mămică, ai încredere în corpul tău, în copilul tău, în sânii tăi, în laptele produs de sânii tăi, căci ai acolo tot ce micuțul tău are nevoie, trebuie doar să crezi! Informează-te înainte de a lua orice dezicie, testează și ia cea mai bună decizie atât pentru tine cât și pentru copilul tău.  

Cu drag, Gabriela C.
Mămica Sofiei!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu