vineri, 1 februarie 2013

Comunici eficient?

     „Comunicarea este pentru dragoste ce este sângele pentru corp.”
     Mă întorc, din nou, la acest subiect căci îmi dau seama că lipsa comunicării în cuplu provoacă o serie de sentimente negative ambilor parteneri. 
     O relație nu poate exista fără comunicare, iar comunicarea nu poate exista fără implicarea celor doi în mod activ. O bună comunicare conduce și la o viață sexuală mai bună, care se îmbunătățește pe măsură ce partenerii se cunosc din ce în ce mai profund. Procesul de comunicare nu se rezumă la vorbe, ci se reflecă în tonul vocii, în mișcările corpului și ritmul vorbirii în tiparul vorbirii. 
    A comunica înseamnă a găsi o cale de înțelegere, și mai puțin a căuta să avem mereu dreptate și să-i lăsăm partenerului impresia că-i dăm o lecție. Există cinci obstacole principale în calea comunicarii eficiente, care ar trebui evitate: amenințarea, culpabilizarea, critica, ridicularizarea și interpretarea greșită.  
     A comunica înseamna a ajunge la un acord nu la un conflict. 
    Felul în care comunicăm este influențat de mediul în care am trăit, în principal de membrii familiei. Chiar dacă nu a fost un exemplu pozitiv, familia reprezintă modelul nostru pentru cum vorbim, cum ascultăm și cum răspundem celor din jur. 
     De multe ori deprinderile noastre de comunicare pot intra în conflict cu cele ale partenerului și poate duce chiar către eșecul relatiei. De aceea este bine ca partenerii să comunice eficient, pentru că asta stă la baza durabilității cuplului. 
     Un aspect al comunicării îl reprezintă ascultarea. Prin ascultare potem afla natura unei probleme și potem detecta nevoile partenerului. Comunicarea eficientă duce la dezvoltarea unei relații solide, bazate pe încredere și iubire. Cu toate acestea, ascultării nu i se acordă importanța necesară iar procesul în sine este mult mai dificil decât acela de a vorbi.
     „Inima plină de concluzii e moartă.”
     Pentru a fi un bun ascultător este important să ascultăm cu toată ființa noastră, să fim acolo, nu doar fizic, ci cu mintea, cu sufletul, cu ochii, cu corpul, cu mâinile, cu gura și tot ceea ce ne compune.
    În timp ce suntem într-o discuție cu persoana iubită (este valabil și pentru celelalte persoane din viața noastră) este important să păstrăm contactul vizual și să-l asigurăm că suntem acolo și că este ascultat. Asta îi va conferi încredere și siguranță. Dacă ochii îți fug peste umărul lui sau prin diferite colțuri ale camerei se poate ajunge chiar la întreruperea discuției. De aceea, contactul vizual este foarte important pentru că ochii pot transmite numeroase mesaje sau sentimente cum ar fi: dragoste, ura, lipsa de interes, fericire, dezamăgire, gradul de implicare.
      În cazul neînțelegerilor sau a conflictelor, este important să ne amintim că nu este recomandat să comunicăm în momente de mare încărcătură emoțională. Trebuie să lăsăm armele jos pentru a ajunge la o înțelegere, acceptând și compromisuri reciproce. 
     În orice situatie, timpii utili de comunicare sunt clipele în care sunteți amandoi, singuri și liniștiți, fără ca nimeni să vă deranjeze. Să nu recurgeți sub nici o formă la anturaj pentru a interveni în dezbaterile voastre de cuplu, dar să acceptați intervenția specialistului când sunteți amândoi la conciliere terapeutică.
     În loc să ne criticăm partenerul, mai bine să începem să-l apreciem și să-i facem complemente sincere pentru calitățile pe care le posedă. Să renunțăm la ideea de a-l schimba pe celălalt. Într-un cuplu trebuie să știm să apreciem ceea ce avem în comun cu partenerul dar și să tolerăm fără prejudecăți diferențele.
     Deasemeni, este foarte important să nu-o/l întrerupi pe iubita/ul ta/tău atunci când îți vorbește, și să nu încerci niciodată să reformulezi cea a spus pentru a te asigura dacă ai înțeles exact ce a vrut ea/el să-ți spună. În caz contrar, există riscul de a nu fi în contact cu ea/el, ci cu imaginea deformată pe care ți-ai format-o despre ea/el. Invită-ți partenerul de viață să se exprime pentru a te asigura că ceea ce îți imaginezi sau gândești tu despre spusele ei/lui sunt în concordanță cu ceea ce-ți comunică.
     Să nu-l consideri niciodată pe cel de lângă tine răspunzător de nefericirea ta, fiecare persoană este răspunzătoare de ceea ce simte căci toate nemulțumirile pleacă din noi. Atunci când ne simțim nefericiti de unele aspecte ale vieții noastre cu siguranță noi suntem răspunzători, și de noi depinde cât de repede ieșim din acea situație.
     „Ochiul plin de prejudecăți e orb.”
     Comunicarea este o artă, așa că hai să gândim de 3 ori înainte de a spune ceva.
     Amândoi sunteți responsabili pentru comunicarea dintre voi așa că învățați să colaborați, să vă cunoașteți și să vă acceptați.
Vă îmbrățișez cu drag și vă urez o relație de cuplu plină de iubire și înțelegere.
Gabriela, 


 Bibliografie:
  •  http://citynews.ro/lifestyle-12/comunicarea-eficienta-cuplu-90967
  • http://artaeducatiei.com/2010/07/secretul-despre-comunicarea-in-cuplu/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu